Asta este o poveste. Personajele nu sunt adevarate. Nu pentru ca nu vreau eu ci pentru ca nu pot ele.
Era departe tara asta de care vreau sa va povestesc…Culmea e ca de unde te uitai ea tot departe ramanea. Si daca te aflai acolo, tot departe era.
Si apareau tot felul de personaje secundare care doreau sa carmuiasca acest regat indepartat. Si asta era culmea pentru ca de asta ar fi trebuit sa se ocupe personajele principale. Dar, asa cum spuneam, e povestea culmilor de jos.
Cum era asa indepartat in toate, oamenii din regatul asta inca mai sperau ca o sa apara un personaj principal sa ii conduca asa cum trebuie. Insa, desi sperau, nefacand si altceva, doar personaje secundare apareau cu pretentii. Si unora dintre ei li se parea culmea, culmea!
Si iata ca intr-o buna zi, sau nu, a aparut un oarecare, pretentios dar secundar grav, care isi dorea sa carmuiasca, la nivelul sau, pin orice mijloace. Si avea secundaru’ asta trei fii pe care si i-a numit, desigur pretentios, Usus, Fructus si Abusus.* Si ii erau tare dragi toti trei impreuna. Doar la ei se gandea.
Cum e si firesc, cel mai mic dintre ei, Usus, doar folosea lucrurile ca orice copil , fie el si de pretentios. Era dragalas si mult prea mic pentru povestea asta. Mijlociul, Fructus, devenea si el un pretentios insa fratele mai mare era in centrul atentiei pentru ca batranul secundar pretentios in acesta isi pusese speranta. Culmea e ca n-avea nici un motiv real.
Cu toate acestea, secundaru’ isi dorea mult mai multa putere decat avea si incepu sa se ghiduseasca pe langa principalul din poveste, un alt secundar sforaitor, astfel incat sa il aduca pe Abusus in conducerea regatului.
Si dupa ghiduselile, tumbele, opintelile si toate lingirelile alui batran, iata ca Abusus s-a trezit in fata marelui examen de intrare in sfatul batranilor. Si i-a dovedit secundarului ca sperantele nu-i vor fi inselate astfel incat, respctandu-si numele, a inceput sa abuzeze.
A abuzat de cei care meritau acel loc, a abuzat de cuvinte, a abuzat de rabdarea tuturor, a abuzat de tumbe pe langa marele sforaitor si, mai presus de orice, a abuzat de firavul bun simt care mai bantuia prin regat ca un nebun singuratic si nefericit.
Ei bine, pana aici! Totusi plapandul bun simt mai gasea casa buna prin regat pe la unii care vorbeau de el in piata publica (din ce in ce mai mica si din ce in ce mai putin publica) si asa firav cum era el, prapadit de-a dreptul, ca cea care se dadea dreapta il prapadea cel mai tare, a ridicat tonul si a spus:
“ Pai bine, mai nene, pana intr-acolo s-a ajuns? Chiar orice ciuri buri cu cas la gura vine la sfatul batranilor? Sfatul batranilor a ajuns groapa de gunoi? Natia lor de cacanari si gunoieri! Ca nu mai am nici eu 3-4 ani, am 20! Nu ma mai intreaba si pe mine nimeni nimic? Chiar faceti totul cu gura? Adica, academic vorbind, sunteti cu gura?”
Asa zbiera sarmanul bun simt, alergand nebun si singur de colo colo, alungat si hulit, mirandu-se si el ca a ajuns sa tipe mascari pentru a se face inteles. Culmea! Sau nu.
Orice asemanare cu personaje cu nume aberante din realitatea contemporana apartine exclusiv parintilor lor.
*usus, fructus si abusus – atributele dreptului de proprietate
